Școala Doctorală  de Teatru  și Centrul de Cercetare al Facultății de Teatru, din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, având ca misiune asumată promovarea  contribuției personalităților din domeniul cercetării teatrale și  crearea contextelor de transmitere a experienței acestora către studenții doctoranzi ai  Facultății  și tinerii absolvenți, și-au propus anual realizarea unor întâlniri academice.

Începând cu anul 2015 acestea s-au desfășurat sub titulatura de Simpozioane naționale, iar din 2018 sub forma unei Conferințe internațioanle. Dezideratul este acela de a regăsi dialogul între teoreticienii și practicienii din țara noastră, contextalizat, la nivel European și nu numai.

Astfel, în fiecare an, contribuțiile participanților se adună în paginile unor volume consistente, indexate pe baze de date internaționale, astfel încât ideile și informațiile să-și poată continua drumul și dincolo de cadrul propriu-zis al acestor întâlniri.

Scopurile noastre:

  • Promovarea rezultatelor cercetărilor din domeniul teatral în context national și internațional
  • Promovarea tinerilor cercetători
  • Continuarea dialogului dinspre teoreticieni și practicieni ai teatrului spre publicul larg
  • Continua descoperire a unor noi căi de inovație în domeniul practicii sceice, precum și revitalizarea resurselor teoretice
  • Formarea echipelor de cercetători în domeniul teatrului, între profesori și doctoranzi, între teorticien și cei care lucrează în teatre.
  • Urmărirea direcțiilor transdisciplinare dintre arta teatrului și ariile conexe : literatură, film, muzică, filosofie, antropologie, sociologie etc.